Originea Bibliei

Originea Bibliei – Cuvantul lui Dumnezeu
Se pare ca intrebarea despre originea Bibliei ridica problema despre adevarul inspiratiei divine. In Luca 24:27, 44; Ioan 5:39 si Evrei 10:7 Isus spune ca ceea ce a fost scris despre El in Vechiul Testament se va implini. Romani 3:2 si Evrei 5:12 se refera la Vechiul Testament ca la Cuvantul lui Dumnezeu. Citim in 1 Corinteni 2:13 : “Vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant”. Lucrul acesta este confirmat si in 2 Timotei 3:16. In 1 Tesaloniceni 2:13 Pavel cand se referea la ceea ce a scris, zicea: “...l-ati primit nu ca pe cuvantul oamenilor, ci, asa cum si este in adevar, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu...”. Petru vorbeste despre inspiratia scrierilor lui Pavel in 2 Petru 3:15-16 unde sustine, ca : “...cum v-a scris si preaiubitul nostru frate Pavel, dupa intelepciunea data lui, ca si in toate epistolele lui...”. Putin mai devreme in 2 Petru 1:21, Petru scrie : “Caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant”. Si apoi, in cele din urma, in Apocalipsa 22:18, 19, Ioan cand vorbeste despre cartea Apocalipsa, afirma : “Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta”.

“Biblia trebuie sa fie ori inventia unor oameni buni sau ingeri, ori a unor oameni rai sau demoni, ori a lui Dumnezeu. Totusi, ea nu a fost scrisa de oameni buni, pentru ca oamenii buni nu ar minti zicand “Asa vorbeste Domnul” ; ea nu putea sa fie scrisa de oameni rai pentru ca acestia nu ar scrie despre datoria de a face binele si de a condamna pacatul si pe ei insisi in iad; ea trebuie sa fi fost scrisa prin inspiratie divina” (Charles Wesley, McDowell, Evidence That Demands a Verdict, 1990:178)

Originea Bibliei – Autenticitatea Scripturii Noului Testament
Principalul atac impotriva originii divine a Bibliei este ca, cartile Noului Testament au fost concordate (canonizate) de oameni sute de ani dupa ce au fost scrise. De fapt, parintii din Biserica Primara dezvaluie ca majoritatea cartilor Noului Testament au fost acceptate ca Scriptura aproape imediat. De exemplu, in 2 Petru 3:16 autorul a considerat de la sine inteles ca epistolele lui Pavel erau socotite Scriptura inspirata in acelasi fel ca Vechiul Testament. In 1 Timotei 5:18 Pavel imbina o referinta din Vechiul Testament cu una din Noul Testament si le numeste pe amandoua Scriptura. Nevoia de o canonizare oficiala a Scripturilor Noului Testament a aparut doar datorita unor erezii care s-au raspandit in biserici incepand cu mijlocul - pana la sfarsitul secolului al doilea. De exemplu, Marcion a creat propria lui religie invatand doar din 10 epistole ale lui Pavel si cateva portiuni din Luca. Pe langa aceasta, gnosticii, in special in Alexandria, au introdus noi “taine” la doctrina crestina standard, inclusiv noi relatari in evanghelii.

Pentru liderii bisericii de la mijlocul secolului al doilea, cele patru Evanghelii erau autoritatea de baza in invataturile lor. In jurul anului 170 d.Cr. Irineu a citat 23 din cele 27 de carti ale Noului Testament, omitand doar Filimon, Iacov, 2 Petru si 3 Ioan. Fragmentul (canonul) Muratorian, scris aproximativ in aceeasi perioada, atesta folosirea larga a tuturor cartilor Noului Testament in afara de Evrei, Iacov, 1 Petru si 2 Petru. Totusi, alti parinti bisericesti au fost citat deja din aceste carti omise, in diversele lor scrieri aparand credinta crestina de doctrinele gnostice. Codul Barococcio din anul 206 d.Cr. include 64 din cele 66 de carti din Biblia de astazi. Cartea Estera si Apocalipsa erau omise, insa ele deja au fost declarate Scriptura inspirata de catre Iustin Martirul, Irineu, Clement, Tertulian si Canonul Muratorian. In 230 d.Cr. Origen a declarat ca toti crestinii recunosteau ca Scriptura cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, epistolele lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan si Apocalipsa.

La inceputul anilor 300, toate cartile Noului Testament erau folosite in majoritatea bisericilor. In anul 367 d. Cr. Atanasie a raspandit in mod oficial Scrisoarea Pascala care insira toate cele 27 de carti ca fiind canonice. Sinodul de la Hippo (393 d.Cr.) si al treilea Sinod de la Cartagina (397d.Cr.), de asemenea au recunoscut ca aceste 27 de carti sunt canonice. Pe langa aceasta, in perioada aceasta, parintii bisericesti foarte influenti - Ieronim (340-420 d.Cr.) si Augustin (354-430 d.Cr.) au publicat listele lor cu cele 27 de carti completand Noul Testament.

Este important sa ne amintim ca acest canon al Noului Testament nu era rezultatul nici unei hotarari facute de vreunul din oficialii bisericii sau a vreunei organizatii. Mai degraba canonul era stabilit de folosirea autoritativa chiar de la inceput a acestor carti de catre Biserica ce se raspandea rapid in primul si al doilea secol. Canonul Noului Testament era pur si simplu un proces de recunoastere formala a unei Scripturi deja recunoscute, in scopul apararii impotriva formelor variate ale gnosticismului si ereziei care incepea sa se strecoare in Biserica foarte raspandita.

Tweet

Urmareste-ne:

---